Ordin Ministru – Sah in scoala

ORDIN
privind recrutarea şi selecţia cadrelor didactice pentru predarea disciplinei opţionale “Educaţie prin şah” în învăţământul preuniversitar

În baza prevederilor art. 247, 248, art. 252 alin. (1) şi (2), art. 254 alin. (1), (3), alin. (8) lit. b), alin. (81), (91), (16), (191) art. 2541 alin. (1) şi (2), art. 262 alin. (1)-(3), art. 263 alin. (1), (2) şi (9) şi art. 284 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Protocolului de colaborare privind derularea Programului naţional “Educaţie prin şah în învăţământul preuniversitar” dintre Ministerul Educaţiei Naţionale şi Federaţia Română de Şah, înregistrat la Ministerul Educaţiei Naţionale cu nr. 9.160/2014 şi la Federaţia Română de Şah cu nr. 300/2014,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.
Art. 1. – (1) Începând cu anul şcolar 2014-2015, în învăţământul preuniversitar, disciplina opţională “Educaţie prin şah”, conform Programei aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.249/2014*), poate fi predată atât de cadre didactice calificate, antrenori şi profesori-antrenori cu specializarea “Şah”, cât şi de cadre didactice asociate selectate dintre sportivii şi antrenorii legitimaţi ai Federaţiei Române de Şah.
(2) Orele de “Educaţie prin şah” se normează în fiecare judeţ/municipiul Bucureşti cu încadrarea în numărul maxim de posturi pentru învăţământul preuniversitar de stat aprobat la nivelul inspectoratului şcolar.
Art. 2. – La ocuparea catedrelor vacante complete şi incomplete constituite din ore de “Educaţie prin şah”, normate în condiţiile art. 1 alin. (2), au prioritate cadrele didactice calificate, antrenori şi profesori-antrenori, cu specializarea “Şah”.
Art. 3. – (1) Cadrele didactice calificate titulare în învăţământul preuniversitar, antrenori şi profesori-antrenori, cu specializarea “Şah”, pot preda disciplina opţională “Educaţie prin şah” fiind inclusă în norma didactică de predare-învăţare-­evaluare de bază a acestora, în completarea normei didactice de predare-învăţare-evaluare, prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere nesoluţionată, prin detaşare în interesul învăţământului sau la cerere, precum şi în regim de plata cu ora.
(2) Cadrele didactice calificate, antrenori şi profesori-antrenori, cu specializarea “Şah”, care nu sunt titulare în învăţământul preuniversitar, pot fi angajate pe perioadă determinata, în baza rezultatelor obţinute la concursurile de titularizare în învăţământul preuniversitar, la concursurile organizate de inspectoratele şcolare la nivel judeţean/la nivelul municipiului Bucureşti sau în regim de plata cu ora, conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi la concursurile organizate de unităţile de învăţământ pe parcursul anului şcolar, conform metodologiei în vigoare aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
(3) Prin excepţie, în învăţământul primar şi gimnazial, norma didactică de predare-învăţare-evaluare pentru cadrele didactice titulare cu specializarea “Şah”, pentru cadrele didactice titulare detaşate cu specializarea “Şah”, precum şi pentru cadrele didactice calificate cu specializarea “Şah” angajate pe perioadă determinată care predau disciplina opţională “Educaţie prin şah” poate fi constituită şi în condiţiile art. 262 alin. (9) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4. – (1) În lipsa cadrelor didactice calificate cu specializarea “Şah”, orele de “Educaţie prin şah” se atribuie în regim de plata cu ora, în ordine, astfel:
a) sportivilor şi antrenorilor legitimaţi ai Federaţiei Române de Şah având cel puţin categoria a II-a de clasificare sportivă, care au statut de cadre didactice în învăţământul preuniversitar şi care apar în lista CIV a federaţiei, cu aprobarea Federaţiei Române de Şah (CIV = coeficient intern valoric atribuit de Federaţia Română de Şah);
b) sportivilor şi antrenorilor legitimaţi ai Federaţiei Române de Şah având cel puţin categoria I de clasificare sportivă, care nu au statut de cadre didactice în învăţământul preuniversitar şi care apar în lista CIV a federaţiei, cu aprobarea Federaţiei Române de Şah.
(2) Angajarea în regim de plata cu ora a cadrelor didactice asociate selectate dintre sportivii şi antrenorii legitimaţi ai Federaţiei Române de Şah, în condiţiile alin. (1) se realizează la nivelul unităţilor de învăţământ în baza prezentării unui curriculum vitae şi susţinerii unui interviu.
Art. 5. – Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară naţională şi Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educaţiei naţionale,
Remus Pricopie

Bucureşti, 8 decembrie 2014.
Nr. 5078

Comments

comments

(5 votes, average: 3,80 out of 5)
Se încarcă...

Comments are closed.